Sa consideram, de pilda, ca un film nu mai este, fizic vorbind, o lunga banda pe care o vei rula unei multimi anonime dintr-o sala obscura. Sa zicem ca, in locul acestei benzi, suprapunem un segment, marcat din loc in loc, de diverse puncte in care o sa-l frangem in asa fel incat sa rezulte alte segmente mai mici, analoge si dislocate, dispuse ulterior zigzagat si mai bine distinse prin niste oglinzi care se inalta deasupra lor asijderea unor piloni. Personal, cam asa cred ca trebuie sa-si fi construit Edward Yang filmul despre care povestim aici.
La vreo saptamana dupa ce l-am vazut, privind deci mai din avion, imi dau eu seama ca este vorba despre o singura imagine reciclata, care circula dupa un anumit algoritm in sanul unei familii cam dezabuzate si intotdeauna insuficient de sincera cu sine : tineri care-si rateaza iubirea juvenila, din prea multa inflacarare sau dintr-o plictiseala contagioasa, asemenea parintilor care se codisera la varsta lor si-si taiasera singuri avantul, ramanand cu un plumb de regret in minte asemenea unui glont care, desi nu i-a ucis, i-a transformat in cadavre vii. Prin toata increngatura asta de insi blocati intr-o rutina cangrenoasa si in panza propriilor minciuni de succes si de avere inchipuita ( v. povestea unchiului gras, mana sparta si cu o drojdie de constiinta, care incearca o sinucidere dinainte esuata ), circula liber baiatul care vede fatza nevazuta a lucrurilor, care pozeaza ceafa tuturor celor care-i ies in cale si care, bravo lui, nu crede in moarte, in coma bunicii si in nevoia de a merge sa i te confesezi ca unui oracol de la care astepti miracole. Continue reading ‘Yi Yi aka A One and a Two (2000) – by Lolek’
Filed under: 9 | 1 Comment
Entre les murs (2008) – by Lolek
Contrar a ceea ce ma asteptam de la mintea matzaita si vegetariana a fratilor frantuji, Entre les murs este neasteptat de realist-autentic si, in 97% din timp, reuseste sa se mentina decent intr-un spectru perfect obiectiv, plin de acuratete, cu observatie neta, curata, neostentativa si echilibrata, carevasazica fara sa dea in gropi sau in false pretentii de xenofilie. Absolut impresionanta este prestatia unor mucosi stransi cu ghiotura, neprofesionisti si exemplari in roluri care mie mi se pareau extrem de constrangatoare, pe muchie de cutit si foarte greu de armonizat. Chapeau lor. Continue reading ‘Entre les murs (2008) – by Lolek’
Filed under: 9, exquisite | Leave a Comment
Politist, adj. (2009) – by Lolek
Asa…cum ziceam. Ultima oara cand am scris aici, cred ca nici nu incepusera sa turneze la filmul despre care ma astern sa povestesc acuma. Luand tonul cam tendentios al Metropotamului ca pe o invitatie de a verifica la plesneala daca au sau nu dreptate, m-am tarat eu aseara cu greu pana la Studio prin toata caldura de grajd care mumifica urbea de niscaiva timp, roasa -vorba vine - de o curiozitate spontana. Tandemul film romanesc-Cannes incepe sa devina fastidios si tot valul de premii canoaze e cam lucru’ dracului dupa mine, fie de partea comisiilor care recepteaza cetos si inexact, fie din partea regizorilor romani care au gasit formula sesamica sa puna gheara pe trofee si aplica automimetic un algoritm cam fumat.
Spre deosebire de ce puteti citi in articolasul mai sus mentionat, eu am simtit ca este vorba nu de un film lung si plicticos, ci partial gresit, frecvent incoerent si inca si mai des neveridic. Si ca sa ma izbesc de un aparent paradox, la care, iata, subscriu ” cu toate acestea, nu este un film prost.” Miza ambitioasa, actori staif in rolurile lor, dar greseala majora e a regizorului-scenarist, care-si proportioneaza ineficient cadrele, asa incat, daca stai sa reconstitui in minte cazul , lucrurile sunt foarte neclare si nelegate, solutia rezolvarii crizei de constiinta este complet nesustinuta de restul filmului si perfect inadvertenta cu situatia ( ce comandant de politie din lumea asta, sau hai, din Balcanii nostri, face exercitii de maieutica cu niste politai mucaliti care nu asculta ordinele? ), relatia de cuplu este de o inautenticitate crasa, voalata timid de o glumita cam fada ( o nevasta tip cratita cu coada-n sus da lectii de ortografie dupa noul DOOM in timp ce amandoi sotii stau cu nasul intr-un blid de mazare )…si nu se cocheteaza cu absurdul.
Spiritul excesiv-cartezian al politistului nostru e tot timpul rau plasat in context : de la demonstratia silogistica pe care i-o face unui amarat de coleg, pana la asumarea definitiei anaforei pe care o presteaza doct o nevasta scarbos de savanta si explicarea pe bajbaite a constiintei, rasare un hau imens in adecvarea la situatie, insuficient dezvoltata ca poveste si cam neconvingatoare. In ciuda unei hibe majore, pentru prima data de mult timp, nu mai este un film despre romanism, comunism si “griuri”, ci o incercare de a armoniza o logica cu o drama interioara. Cadrele prelungi, pe care toata lumea le-a luat drept timpi morti, mie mi s-au parut esentiali si sugestivi, chiar cu melodia aia a Mirabelei Dauer de pe vremea lui pazvante : sarcastic, regizorul atrage atentia prin replica inepta a sotiei, ca versurile erau the point, nu lalaiala aia de melodie flasca. Cumva facil, dracia aia de melodia care a exasperat toata sala e o mise-en-abime a povestii grosso modo – in acelasi limbaj de logica care pare sa-l fi fascinat pe Porumboiu: cum se poate ca-ntr-o ecuatie p sa nu-l implice pe q si viseversa. Excesul de logicitate, chiar daca aplicat pe firea incapatanata si perseverenta a politaiului, plus solutiile meta, cam naive, reduc drastic potentialul filmului. Plus gaselnita cu AIC, care mie mi-a smuls un zambet de usor dispret.
6.8 / 10
Aaa, si 2 / 10 publicului. Tempoul de rasete, chicoteli, behatuiri a fost total asincron cu ce se intampla in film.
Filed under: 7 | Leave a Comment
In Bruges (2008) – by Lolek
If there should be one single place in the world, different from home, of course, where you would like to die, that could be Bruges. Cel putin asa ar gandi, pare-se, un gangster tacticos si sentimental, lovit de nostalgia locurilor fermecatoare ale copilariei in timp ce-si contempla victima care balteste in sange. Dincolo de povestea asasinilor sufletisti care se refugiaza spasiti in the European middle of nowhere, dupa ce-au dat in gropi, Bruges este el insusi un personaj in film, tot atat de sarmant cum este grasul flegmatic si tracasant cu dorinta lui de culturalizare prin sfinte biserici sau tanarul gangster cu capu-ntre urechi, vesnic ciufut si cu inima grea din cauza unei greseli dureroase si exasperante.
Scurta prelegere despre tablourile lui Hieronymus Bosch si Purgatoriu, in general, care nu-i chiar de cacat, dar nici prea bine nu-ti e la iarba verde si racoare, este ceea ce alde snobi ca mine numesc, dupa ce-si aranjeaza papionul pepit si distins la gat si tusesc savant-semnificativ, une mise-en-abime, ladies and gentlemen, carevasazica, mai la mintea cocosului, Bruges este Purgatoriul insusi al unor asasini care refuza sa-si calce juramantul tacit al prieteniei si sa dea cu piciorul la noroc si la sansa mantuirii doar din cauze unor principii de onoare crancena ale unui sef descreierat cu o pseudo-morala-n cioc. Deloc sofisticat sau pretentios, desi cam prea alert si alambicat in ultimul sfert, comparativ cu tempoul de croaziera gondola din restul filmului, In Bruges e o constructie perfecta, stroboscopica ( I know this is not quite de word here ), care alterneaza surprinzator de firesc situatii hilare cu altele intens-dramatice, existentiale si in care se deapana povesti volatile, but so full of beauty : piticul american care saliveaza dupa curvele olandeze, belgianca hoata, dar care se reprofileaza temporar car elle s’amourache, rusu’ Yuri furnizoru’ de arme, boyfriendu’ rasarit tardiv, dar popa prostu’ vindicativ. Exquisite, indeed.
9.4 / 10
Filed under: 9, exquisite | Leave a Comment
Four Rooms (1995) – by Lolek
Cand intra Tarantino pe fir, garantat iese haos. In ajunul Anului Nou, un bellhop cu totul si cu totul pampalau, jucat de un Tim Roth excesiv care aproape ca-si iese din piele in exuberanta rolului, e lasat capra sa stea de santinela la receptia unui hotel in care isi fac cuib tot felul de wackos si de dusi cu pluta. Four Rooms aminteste ca structura si inlantuire a povestilor de Mystery Train a lui Jarmusch, dar atmosfera de aici e invaluita intr-un hilar absurd si partial ingrosat : un sabat al vrajitoarelor pune la cale nasterea unei zeite dintr-o pseudo-mitologie fantasmagorica, un cuplu dezaxat insceneaza o psihodrama sexuala sadica si aiuritoare, niste mucosi anarhici intorc hotelul cu susu-n jos and His Majesty, Tarantino himself, este capo di tutti capi, the fucking bastard, bogatanul cu aere si cu idei de pariuri excentrice.
Prima parte m-a plictisit crunt, de-abia mi s-a intins un zambet cam chinuit, povestea cu vrajitoarele rele de musca e cusuta cu ata alba chiar si pentru o comedie deliranta ca asta, plus ca Madonna cantareata presteaza un joc cam ingalat si de o inexpresivitate usor primara, dar brusc, de la aparitia lui Antonio incolo m-am luminat cu totul and it’s really worth seeing it. Mi-au placut tusa de situatie a la Almodovar, probabil si sub influenta colaborarii lui cu Banderas, intrarea majestuoasa a lui Tarantino, un derbedeu tonic si exploziv cu toata seria nesfarsita de “fucking-fucker-fuck…” si modul in care se brodeste pana la urma toata povestea.
7.45 / 10
Filed under: 7 | Leave a Comment
Frozen River (2008) – by Lolek
Frozen River ti se topeste rapid in minte, singurul lucru precis pe care mi-l mai aduc aminte de ieri de cand am vazut filmul este ca mi-a placut foarte mult jocul nuantat al Melissei Leo si ca grosso modo Frozen River = Melissa Leo.
Filmele facute de dudui au aproape intotdeauna un strat dens de duiosie cam iritanta, cu care te momesc sa empatizezi - mame parasite cu plozi de gat, persecutate de soacre inumane ca niste harpii, soti iresponsabili si viciati, in fine, avatarurile unei vieti sisifice, eroic infruntate de femei combative si voluntare, subjugate de un noroc potrivnic si nemeritat. Cel mai des, solutia este regruparea solidara in jurul unei caste matriarhale, intr-ajutorarea pe linia sentimentului matern care le uneste, dincolo de adversitati si ranchiuna etnica. In felul asta ajung sa se intalneasca pe terenul alunecos al traficului de persoane o femeie alba si o indianca Mohawk cu expresie de bulldog, fiecare cu idealul ei de unificare familiala care le atarna ca o perla de gat.
De la o asemenea poveste, orizontul meu de asteptare s-a inchis ca un con, dar partea buna este ca filmul e facut ingrijit, curat, fara impuritati ostentative de feminism tembel, cu momentele lui de tensiune bine dozate, cu copilasi care-l asteapta pe Santa Claus in timp ce mamele lor sunt la un pas sa devina criminale, cu situatii din care toata lumea respira usurata pana la urma, lejer si confortabil.
7.25 /10
Filed under: 7 | Leave a Comment
Plot : A veteran thief recruits a younger crook to help him to help him pull off one final job in order to repay his debt to the Russian Mob.6/ 10
Filed under: 6 | 3 Comments
Exotica (1994) – by Lolek
Exotica e filmul-puzzle la care piesele iti sunt azvarlite la picioare de la inceput si esti lasat sa te mortifici de ciuda ca ti se ascunde taman piesa a mai mare care te-ar ajuta sa-ti pice fisa.
Marea hiba a filmelor lui Egoyan este ca sunt parca spuse de o minte chitita obsesiv sa ajunga la poanta demonstratiei, complet lipsite de harul povestii simple, asa ca toate personajele ies din matrita frante sau convexe, monstruoase, dramele lor nu sunt niciodata altcumva decat intortocheate artificial. Simptomatic insa, Egoyan isi intoarce carentele in avantaj si tusa personala – o poveste prea rasucita si gata-gata sa se sufoce cu propriul snur ombilical inceteaza sa mai fie crispata pentru ca e transformata in atmosfera, prea mult detaliu care nu duce la nicio solutie logica e reorganizat intr-o constructie-thriller, marele spil e intotdeauna instinctul regizoral care da peste cap haosul unei povesti aparent fara cap si coada ca sa ricaneze la sfarsit ca n-ai avut tu suficienta intuitie in tot timpul cat ai bodoganit ca ar fi el prea criptic. Egoyan rade intotdeauna mai bine la urma si tu pici de prost ca ai fost Toma necredinciosu’ si c-ai bombanit fara imaginatie.
Atmosfera si constructia regizorala impecabila, atuurile lui patentate, sunt reluate sistematic in Exotica, dar aici apar suplimentar niste piloni pentru transparenta: cuplurile tangential-similare Thomas-Zoe ( unul poarta pe pantece oua de papagal aduse ilegal, cealalta e gravida ), Christina-Tracey, avataruri ale fetitei moarte si motivul papagalului, care fie e impaiat, fie a uitat sa vorbeasca, semn al unei lumi reduse la afazie, care suspenda comunicarea si traieste mocnit cu micile sau marile tragedii in suflet. And again, o coloana sonora de ti se rupe sufletul, cu toata jalea circumspecta a spiritului armean.
9.45 / 10
Filed under: 9, Egoyan | Leave a Comment
Pe langa faptul ca nu sunt intru totul atasata de forme hibride de arta, nici cal, nici magar, nici pupeze, nici ciocanitoare, strutocamile inabile de teatru-n film ( cu marea exceptie care confirma insa regula dispozitiei mele de gust, Dogville ), ecranizarea piesei lui Arthur Miller rataceste pe drum multe din indicatii scenice esentiale, cum ar fi sugestia complexului primar patern al lui Willy Loman, infuzat discret, dar percutant in drama, prin povestea flautului obsedant sau parte considerabila din trecerile dintr-un pavilion al timpului memoriei in altul. Finalul si toate cadrele in care decorul devine relevant – curtea casei, secventa cu cimitirul – au un iz factice, ai senzatia ca daca vei sufla, o sa se duca gramada tot cartonul subred care mimeaza o realitate pala.
Dincolo de asta, outstanding John Malkovich si chapeau domnului Dustin Hoffman, cu roluri atroce de grele, pe de o parte fiul ratacitor si ratat, cu determinare si tara genetice, cu trauma insuccesului trecut si pe de alta, tatal automistificator, macinat de invidia ca fratele sau a intrat in jungla la 19 ani si a iesit la 21, mai bogat decat oricine altul. Dincolo de drama paterna a deziluziei, stratificata sub valuri de minciuni, toata tensiunea e intretinuta de critica capitalismului cinic, care te arunca pe faras afara cand nu mai esti util, in perioada de descongestionare a marii crize financiare din ‘33. Filmul lui Schlöndorff mi s-a parut insa un exercitiu oarecum fad pe langa piesa lui Miller, doar interpretarea lui Dustin Hoffman te urmareste ca posibila intrupare a ambitiosului indaratnic, frizand nebunia, Willy Loman.
7.35 / 10
Filed under: 7 | Leave a Comment
O poveste africana simpatica, construita pe schema clasica a basmului pana la un anumit punct, cand devine destul de originala. Vizual, arata bine, e facut cu destula imaginatie si cu multe contraste cromatice reusite, iar culorile derivate din ocru si aur-ars redau caldura colibelor arse de soare din jurul copacului urias. Profilele copacilor, fetishii de pe muntele vrajitoarei, siluetele femeilor din sat, toate sunt desenate pe fundalul unui cer colorat mereu diferit. Kirikou este un fel de Neghinita, istet si mereu alert, cu un suflet mare si o intelepciune ciudat de precoce.
Mi-a placut the twist, felul in care destinele celor doi – Kirikou si Karaba – sunt implinite si faptul ca ea este in acelasi timp monstrul mitic, cel ce trebuie invins, cat si si fata care trebuie salvata din captivitate. Morala povestii, cuvintele cheie – toleranta si iertarea. Frumos, cu multa naturalete.
8.3/10
Filed under: 8, animation | Leave a Comment
Căutare
Inregistrari recente
- Yi Yi aka A One and a Two (2000) – by Lolek
- Entre les murs (2008) – by Lolek
- Politist, adj. (2009) – by Lolek
- In Bruges (2008) – by Lolek
- Four Rooms (1995) – by Lolek
- Frozen River (2008) – by Lolek
- Thick as Thieves aka The Code (2009) – by Blackadder
- Exotica (1994) – by Lolek
- Death of a Salesman (1985)- by Lolek
- Kirikou et la sorcière (1998) – by Blackadder
- Dangerous Liaisons (1988) – by Blackadder
