Politist, adj. (2009) – by Lolek

10Iul09

Asa…cum ziceam. Ultima oara cand am scris aici, cred ca nici nu incepusera sa turneze la filmul despre care ma astern sa povestesc acuma. Luand tonul cam tendentios al Metropotamului ca pe o invitatie de a verifica la plesneala daca au sau nu dreptate, m-am tarat eu aseara cu greu pana la Studio prin toata caldura de grajd care mumifica urbea de niscaiva timp, roasa -vorba vine - de o curiozitate spontana. Tandemul film romanesc-Cannes incepe sa devina fastidios si tot valul de premii canoaze e cam lucru’ dracului dupa mine, fie de partea comisiilor care recepteaza cetos si inexact, fie din partea regizorilor romani care au gasit formula sesamica sa puna gheara pe trofee si aplica automimetic un algoritm cam fumat.  

Spre deosebire de ce puteti citi in articolasul mai sus mentionat, eu am simtit  ca este vorba nu de un film lung si plicticos, ci partial gresit, frecvent incoerent si inca si mai des neveridic. Si ca sa ma izbesc de un aparent paradox, la care, iata, subscriu ” cu toate acestea, nu este un film prost.” Miza ambitioasa, actori staif in rolurile lor, dar greseala majora e a regizorului-scenarist, care-si proportioneaza ineficient cadrele, asa incat, daca stai sa reconstitui in minte cazul , lucrurile sunt foarte neclare si nelegate, solutia rezolvarii crizei de constiinta este complet nesustinuta de restul filmului si perfect inadvertenta cu situatia ( ce comandant de politie din lumea asta, sau hai, din Balcanii nostri, face exercitii de maieutica cu niste politai mucaliti care nu asculta ordinele? ), relatia de cuplu este de o inautenticitate crasa, voalata timid de o glumita cam fada ( o nevasta tip cratita cu coada-n sus da lectii de ortografie dupa noul DOOM in timp ce amandoi sotii stau cu nasul intr-un blid de mazare )…si nu se cocheteaza cu absurdul.

Spiritul excesiv-cartezian al politistului nostru e tot timpul rau plasat in context : de la demonstratia silogistica pe care i-o face unui amarat de coleg, pana la asumarea definitiei anaforei pe care o presteaza doct o nevasta scarbos de savanta si explicarea pe bajbaite a constiintei, rasare un hau imens in adecvarea la situatie, insuficient dezvoltata ca poveste si cam neconvingatoare. In ciuda unei hibe majore, pentru prima data de mult timp, nu mai este un film despre romanism, comunism si “griuri”, ci o incercare de a armoniza o logica cu  o drama interioara. Cadrele prelungi, pe care toata lumea le-a luat drept timpi morti, mie mi s-au parut esentiali si sugestivi, chiar cu melodia aia a Mirabelei Dauer de pe vremea lui pazvante : sarcastic, regizorul atrage atentia prin replica inepta a sotiei, ca versurile erau the point, nu lalaiala aia de melodie flasca. Cumva facil, dracia aia de melodia care a exasperat toata sala e o mise-en-abime a povestii grosso modo – in acelasi limbaj de logica care pare sa-l fi fascinat pe Porumboiu: cum se poate ca-ntr-o ecuatie p sa nu-l implice pe q si viseversa. Excesul de logicitate, chiar daca aplicat pe firea incapatanata si perseverenta a politaiului, plus solutiile meta, cam naive, reduc drastic potentialul filmului. Plus gaselnita cu AIC, care mie mi-a smuls un zambet de usor dispret.

6.8 / 10

Aaa, si 2 / 10 publicului. Tempoul de rasete, chicoteli, behatuiri a fost total asincron cu ce se intampla in film.

Filed under: 7   |  Leave a Comment